Accident dentar !!!! Putina munca de pregatire face o diferenta uriasa atunci cand are loc un accident dentar, de genul unei lovituri sau caderi. Ce pregatiri se pot face mai exact ? Depinde de situatia specifica.

Dinte fracturat

Daca in urma unui accident un dinte se sparge, ciobeste sau fisureaza, cel mai bun lucru ar fi sa mergeti repede la stomatolog. Daca gasiti fragmentele fracturate, aduceti-le intr-un pahar cu lapte rece pentru ale proteja.

Chiar daca fractura sau fisura este minora, nu o ignorati ! Daca este afectata camera pulpara, dintele este intr-un pericol real de a face pe viitor o infectie. Sau chiar daca acest lucru nu se intapla imedia, un culoar pentru bacterii se poate crea, pana cand acestea ajung in camera pulpara. Asa incep infectiile dentare, prin moartea tesutului pulpar, abcese dureroase, pierdere de os, si chiar risc de raspandire a infectiei in fluxul sangvin.

Dinti permanenti scosi accidental

Daca intregul dinte a ieșit  intr-o singura bucata, aceasta situatie necesita imediata atentie a unui stomatolog. Exista o fereastra de timp limitata (nu mai mare de o ora) in care un dinte avusionat poate fi replantat cu succes, deci cu cat mai repede ajungi la dentist cu atat mai bune sunt sansele. Pentru a creste si mai mult sansele replantarii, ar fi bine dac l-ati putea pune la loc acolo de unde a iesit, apasand usor cu o compresa umezita. Daca acest lucru nu este posibl, pana ajungeti la cabinet tineti dintele in lapte rece.
Ce nu trebuie sa faci cu un dinte expuzat:
  • NU atinge radacina dintelui

  • NU lasa dintele sa se usuce

  • NU il curata cu sapun, alcool sau peroxid

Dinti temporari expulzati

De cele mai multe ori, atunci cand un dinte temporar este expulzat, acest lucru nu reprezinta o urgenta; in mod normal dintele temporar nu se replanteaza pentru ca ar putea provoca probleme pentru dintele permanent de inlocuire. Totusi, daca nu era mobil anterior de accident, e bine sa cerem sfatul stomatologului.

Multumim ca aveti incredere in clinica noastra

Tel 0723 288 878

https://www.kidental.ro

Str. Teodosie Rudeanu nr.35 (Primaria sect.1)



Durerea de dinti iti strica ziua?
Ce provoaca durerea de dinti ? Sunt cateva cauze diferite, si vrem ca pacientii nostri sa fie familiari cu ele si cu ce ar trebui sa faca daca durerea apare intr-un moment in care nu poti ajunge imediat la dentist.

Suspectii de serviciu

Caria dentara este cauza cea mai comuna a durerii dentare, dar nu este singura. Alte cauze includ imbolnavirea parodontala, inflamatia pulpei si abcesele dentare. Un traumatism al gurii sau fetei poate produce durerea unui dinte care era perfect sanatos inainte. Dintii inclusi (cel mai frecvent molarii de minte) pot fi uneori durerosi. Exista si ceea ce se cheama hipersensibiliate detara, iar uneori o simpla congestie ori o infectie a sinusului se poate simti ca o durere de dinte.

Nu poti sa obtii imediat o programare ? Iata ceea ce ai de facut

Incurajam pe toata lumea sa isi faca o programare de urgenta, dar durerile de dinti nu sunt totdeauna politicoase sa apara in timpul programului de lucru al stomatologului. Si atunci ? Puteti face cateva lucruri pentru a va controla nivelul durerii pina va vede medicul:
  • Aplicati o compresa rece pe zona dureroasa

  • Clatiti cu apa cu sare calduta (nu inghiti!)

  •  Luati antiinflamatoare care se pot prescrie fara reteta

Tips & tricks pentru prevenirea viitoarelor dureri de dinti

Durerile de dinti nu sunt 100% prevenibile, in special cand cauza o reprezinta traumatismele, dar consecventa in curatarea zilnica a dintilor va va ajuta cu siguranta dintii sa ramana intr-o buna forma. Cele mai importante metode sunt periajul dentar timp de doua minute de doua ori pe zi cu pasta de dinti fluorurata si folosirea atei dentare.
Putem preveni durerile de dinti reducand din dieta alimentele si bauturile dulci, care reprezinta hrana preferata a bacteriilor. Iar cand totusi cosumam ceva dulce, este recomandat consumul de apa imediat dupa.

Programarile pentru control la medicul stomatolg previn durerile de dinti

O alta modalitate importanta de prevenire a durerilor de dinti inainte ca ele sa se intample este sa respectam programarile la controalele periodice. Pentru marea majoritate a apacientilor aceasta inseamna de doua ori pe an. Aceste vizite chiar sunt importante, nici cel mai riguros periaj nu poate preveni intotdeauna aparitia cariilor, a gingivitei sau a depunerilor de placa si tartru. De asemenea e mai bine sa tratezi o problema incipienta, decat una complicata care provoaca dureri…..

Haideti sa pastram zambetul

Nu uitati ca durerea este sistemul de alarma natural al corpului pentru a ne semnala ca ceva e in neregula. De aceea niciodata nu trebuie sa ignoram o durere de dinti. Nu va dispare singura niciodata, si oricare ar fi cauza, cel mai probabil se va inrautati. Deci mergeti la o consultatie iar medicul va gasi o solutie .

Nu e niciodata prea devreme pentru stomatologia preventiva

Programări la :

Tel. 0723 277 878

www.kidental.ro

Str. Teodosie Rudeanu nr.35 (Primaria sect.1)



Tratamentul de canal si miturile lui!
Ai auzit vreodata pe cineva folosind expresia „Mai bine imi scot nervul dacat sa…..” Portretul negativ pe care il are tratamentul de canal al dintilor in cultura noastra nu este doar un cliseu, este un mit ! De accea vrem sa „daramam” unele dintre cele mai comune mituri legate de acest subiect

Mitul nr. 1 : „Tratamentul de canal este dureros”

Multi adulti se lupta cu anxietatea dentara. Perspeciva de a merge la dentist ii umple de teama, chiar si pentru o simpla programare de curatare a dintilor…asa ca intelegem de ce un pacient se poate astepta la ceva oribil de dureros atunci cand afla ca au nevoie de un trtament de canal. In ziua de azi, datorita tehnologiilor moderne si anesteziei tratmentul de canal poate fi realizat rapid si confortabil.

Mitul nr.2 : „Daca dintele nu ma doare, nu am nevoie de tratament de canal”

O presupunere comuna pe care oamenii o fac este ca daca dintii nu dor asta inseamna ca sunt sanatosi. Acest lucru nu este totdeauna adevarat, nervul dintelui poate fi deja mort, si atunci este nevoie de tratament de canal pentru a preveni o infectie periculoasa.

MItul nr. 3 : „Tratamentul de canal este doar o solutie temporara”

Unii pacienti sunt sceptici in legatura cu tratamentul de canal deoarece ei cred ca beneficiile nu vor dura prea mult. Nu este adevarat ! Intr-adevar, dintele dupa tratamentul de canal devine mai fragil si casant, si fortele masticatorii pot produce fracturi ale coroanei dentare, dar aceasta este o problema ce se poate rezolva printr-o restaurare corecta ulterioara, si nu este vina trtamentului de canal..

Mitul nr. 4 : „Mai bine s-ar soate dintele”

Tehnic vorbind, ar putea parea mai simplu sa „smulgi” din radacini problema decat sa indepartezi pulpa infectata, sa obturezi canalele si sa faci o coroana, dar asta nu inseamna ca este mai bine. Aproape intotdeauna dintii naturali sunt de preferat oricaror dinti falsi. Dintii naturali arata si functioneaza mai bine, in timp ce un dinte extras poate crea probleme si dintilor vecini, pe langa procesul indelungat de inlocuire a lui.
Adevarul este ca terapia de canal este o modalitate excelenta de a salva un dinte, si stomatologia moderna a facut ca acest proces sa devina unul confortabil si „pain free”
Daca ati evitat tratamentul de canal din cauza unuia din miturile descrise mai sus, fa ceea ce este mai bine pentru dintele tau si fa-ti o programare la medicul stomatolog !
Iubim zambetele sanatoase ale pacientilor nostri !
Programări la;
tel. 0723 277 878
https://www.kidental.ro

shutterstock_153342155-1200x800.jpg

Albirea dentară, dinti albi stralucitori, cati dintre noi nu am invidiat albul stralucitor al zambetului vedetelor de la Hollywood? Acum albirea profesionala a dintilor se face in mai toate cabinetele din Romania.

Zambetul este un gest care defineste cumva fiinta umana, o plaseaza în societate, aduce bucurie celor din jur si creeaza o atmosfera placuta. Cum se obtine un zambet cuceritor? In afara de igienizarea zilnica (periajuldintilor, folosirea atei dentare si a apei de gura), se poate apela și la albirea profesionala a dintilor.

Ce este bine sa stii inainte sa iei decizia de a-ti albi dintii:

   – De ce se coloreaza dinții?

Cauze posibile: fumatul, consum exagerat de cafea, intoxicatia cu fluor, colorarea datorita tetraciclinei, afectiuni sistemice (icter, porfirie);
– tratamentul de albire nu albeste plombele sau lucrarile existente. Daca acestea sunt realizate pe dintii frontali, dupa terminarea tratamentuluiva fi o diferenta de culoare intre dintii naturali albiti si cei”artificiali”;
– daca ai nevoie de plombe pe dintii frontali, amana realizarea lor cu 2 saptamini dupa incheierea tratamentului de albire, pentru stabilizarea nuantei obtinute;
– nu te astepta la obtinerea unui alb imaculat, de zapada, ci doar la deschiderea cu 2, 3 sau 4 nuante a culorii de baza a dintelui, la care se adauga un plus de transparenta; de asemenea, se mentine variatia de culoare pe care o are un dinte natural: usor mai inchis spre gingie,mai deschis la mijloc si translucid spre margine.

Iata, pe scurt, procedeul de albire:
– Medicul te examineaza, iti face o curatare a dintilor (detartraj cu ultrasunete, periaj profesional) si amprenteaza ambele arcade;
– In laborator se cofectioneaza doua gutiere de plastic transparent,moale;
– In final, vei primi acasa trusa cu gelul de albire care se pune în interiorul gutierelor; acestea trebuie purtate zilnic in medie 6-8 ore,in timpul zilei sau al noptii.

Acest gel contine peroxid de carbamidain concentratie mica; substanta patrunde in tesuturile dintelui și elibereaza oxigen activ ce oxideaza petele de culoare, fara a afecta structura dintelui;

Dezavantajele albirii:
– Ca la orice medicament, exista si reactii adverse: o sensibilitate crescuta a dintilor la rece si dulce, care insa va disparea la incheierea tratamentului;
– In timpul purtarii gutierelor este bine sa nu maninci si sa nu bei,de aceea multi oameni prefera sa la poarte noaptea;
– Nuanta finala este dificil de anticipat;
– Nu exista studii pe termen lung referitoare la alte efecte adverse.

Avantajele albirii:
– Rezultatul se obtine rapid, cam intre 4 si 10 zile (depinde de culoareainitiala a dintilor) si va fi remarcat imediat de persoanele din jurul tau;
– Detii „controlul” tratamentului; tu decizi cind se incheie acesta,in fuctie de nuanta dorita;
– Disconfortul este minim;
– Efectul tratamentului se mentine in jur de doi ani, daca sunt respectateregulile de igiena dentara.

Bineînțeles albirea se poate face în clinica noastră și cu Laserul EpicX sau lampa Beyond. Medicul este cel care iti spune ce metoda este mai buna pentru tine!



„Copil fara carii, nu o sa aibă carii in viata de adult!”. Cum este posibila acesta dorința? 

A doua serie de dinti (dinti permanenti), in numar de 32, incepe sa erupa in jurul varstei de 6 ani, procesul incheindu-se de-abia in jurul varstei de 18 ani. Incisivii, caninii, premolariipermanenti inlocuiesc un „predecesor” de lapte, in timp ce molarii apar in spatele dintilor de lapte! Deci atentie mare: deseori se confunda molarul de 6 ani cu un dinte de lapte, iar cariile ce apar frecvent pe acest dinte cu vulnerabilitate crescuta nu sunt bagate in seama de parinti!

Intre 6 si 12 ani are loc asa-numita permutare, adica inlocuirea dintilorde lapte cu dinti permanenti.

Ordinea in care apar dintii definitivivariaza in functie de sex, rasa si particularitati individuale. Atentie la scosul dintilor de lapte cu ata! In afara de faptul ca procedeul este traumatizant pentru copil, pot ramane resturi de radacini care deviaza axul de eruptie al inlocuitorului permanent si acesta „iese stramb”. De aceea este important ca extractia dintilor de lapte sa fie realizata de un medic stomatolog sub protectia unei anestezii locale.

Dintii permanenti isi incep mineralizarea din momentul nasterii, procesul incheindu-se in jurul varstei de 12 ani. Daca in acest interval de timp copilul primeste suplimente de fluor se obtine asa numitul efect cariostatic: acesti dinti nu se vor mai caria.

Cum se administreaza fluorul? Puteti opta pentru una din cele doua metode: 1) generala si 2) locala.
1.

Principalele metode de administrare generala sunt: fluorizarea apei potabile, laptelui, sarii de bucatarie sau administrarea de comprimate cu fluor. Programul complet de administrare a tabletelor cu fluor incepede la nasterea copilului si continua zilnic fara intrerupere pana laviarsta de 12 ani. Daca administrarea se face pe o perioada mai scurta(0-6 ani sau 6 – 12 ani), eficienta metodei scade foarte mult.
2. Administrarea locala a fluorului se poate realiza de catre medicul stomatolog (asa numita fluorizare locala profesionala) sau acasa, de catre copil sau parinti, prin obisnuitele periaje dentare cu paste de dinti fluorurate sau prin clatiri cu solutii fluorurate.

Fluorizarea profesionala se face de 2-3 ori pe an si consta in aplicarea timp de cateva minute a unor geluri sau lacuri pe suprafetele dintilor,aceste produse avand gust si miros placut.

Indiferent de optiunea pentru una din aceste metode de fluorizare,este bine:
– sa cereti sfatul unui medic stomatolog, care in cazul optarii pentru tablete, va recomanda schema de dozare in functie de greutatea copilului;
– sa stiti ce concentratie are fluorul din apa potabila in zona in care locuiti;
– sa nu lasati copiii sub 6 ani sa inghita pasta de dinti, chiar daca aceasta are un gust placut! O cantitate de pasta de marimea unui bob demazare este suficienta pentru periajul copilului.

Luandu-va aceste precautii se evita supradozarile, ce pot duce fie la intoxicatii acute sau cronice (de exemplu, fluoroza dentara).



Dintii de lapte erup la propriu?

Copilul dumneavoastra in varsta de sase luni va trezeste noaptea cu plansetele ce insotesc de obicei eruptia dintilor de lapte? Il puteti ajuta folosind metode simple, nesofisticate…

Sunteti mamica? Felicitari! Trebuie sa stiti ca alaptarea la san, pe langa avantajele cunoscute, presupune si o mobilizare a muschilor buzelor, obrajilor, limbii nou-nascutului, absolut necesara pentru cresterea armonioasa a aparatului dento-maxilar.

Specia umana are 2 serii de dinti: temporari sau de lapte (cate 10 pe fiecare arcada) si permanenti. Eruptia dentara este acel proces prin care dintii migreaza din osul alveolar, strabat gingia si ajung in contact cu dintii de pe arcada opusa. Ordinea si momentul in care apar dintii de lapte este determinata genetic, dar depinde si de multi alti factori: dezvoltarea somatica generala a copilului, hormonii de crestere, aportul de vitamine A, C, D.

In mod normal, eruptia incepe la varsta de 6 luni si se incheie la 2 ani si jumatate in urmatoarea ordine: incisivi, primii molari, canini, molari 2.

ADVERTISING

Eruptia prematura (la 4-5 luni) apare daca greutatea la nastere este mare sau mama este foarte tanara, iar eruptia tardiva apare daca numarul de nasteri al mamei este mare sau daca copilul s-a nascut prematur. O situatie exceptionala, foarte rar intalnita, este prezenta la nastere a unuia sau a mai multor dinti de lapte (dinti natali) sau in prima luna de viata (dinti neonatali).

In jurul varstei de 6 luni copilul incepe sa planga noaptea? Are gingiile rosii si umflate? Ii dau dintii, va va spune pediatrul, e normal! Bine, bine, dar ce puteti face? Cu degetul infasurat intr-o compresa sterila, masati usor gingiile de cateva ori pe zi si lasati copilul sa roada (exista chiar si jucarii special concepute)! Daca fenomenele locale nu dispar si, in plus, apar febra si tulburarile digestive, orice stomatolog va poate prescrie si reteta unei paste care contine substante anestezice locale si antiseptice cu care sa badijonati mucoasa gingivala inflamata (e preferabil sa aveti si acordul pediatrului).

Ati depasit cu bine si aceasta perioada, dar copilul incepe sa-si suga degetul mare in somn.

Cosecintele acestui obicei vicios, in special daca el se prelungeste si dupa varsta de 3 ani, sunt ingustarea arcadei maxilare, bolta palatina adanca si aparitia unei anomalii numite compresie de maxilar. Cauza pentru care copilul suge degetul? Psihologii v-ar spune ca vrea sa evadeze dintr-o realitate ostila intr-una lipsita de constrangeri si obligatii (perioada imediat postnatala). Rezolvarea? Doar „inlocuiti” degetul cu suzeta, iar daca acest obicei vicios continua si dupa varsta de 5 ani, adresati-va medicului ortodont, care va deconditiona sugerea degetului prin aparate dentare.

Periajul dintilor de lapte este bine sa se faca zilnic de catre mama incepand cu varsta de 1 an pana la 3-4 ani, cand copilul poate incepe sa-l efectueze singur.

Nici dintii de lapte nu sunt „scutiti” de carii; o forma speciala de afectare a tuturor incisivilor poate aparea in jurul varstei de 2-3 ani, cand ei incep sa se carieze si sa se distruga rapid (asa numita carie de biberon).

In acest caz, este bine sa consultati un medic stomatolog, deoarece pierderea precoce a dintilor temporari poate avea consecinte nefaste asupra dintilor permanenti:
1) dintii permanenti apar mai devreme si vor fi mai putin rezistenti la carie;
2) se micsoreaza spatiul necesar pentru inlocuitorul permanent, acesta aparand intr-o pozitie anormala ce va necesita eventuala corectare prin aparate ortodontice;
3) se perturba rapoartele de ocluzie (relatiile care se stabilesc intre dintii celor doua arcade: maxilara si mandibulara).

La 5-6 ani copilul nu are nici o carie, dintii de lapte sunt aranjati „ca la soricel”, cu spatii intre incisivi? Sunteti o mamica fericita! Ce fenomene fiziologice sau patologice se desfasoara dupa varsta de 6 ani aflati in articolul de saptamana viitoare.

..

 



Desi tradiția spune că apariția măselei de minte coincide cu o vârstă a maturității în gândire, nu întotdeauna acest eveniment este un motiv de bucurie!

Măseaua de minte (molarul 3) este ultimul dinte din seria celor permanenți care apare pe arcadele dentare; momentul erupției lui este variabil de la individ la individ, de obicei între 13 și 25 de ani.

Să începem cu situația cea mai fericită, adică aceea când molarul 3 lipsește! Nu este cazul să vă îngrijorați; statisticile spun că mugurele acestui dinte lipsește la aproximativ 20-25 % din populație, situație numită științific anodonție.

Se pare că acest fenomen se înscrie în evoluția filogenetică a rasei umane și a fost observat pentru prima dată la omul de Cro-Magnon. Oamenii de știință anticipează că omul viitorului va avea un număr redus de dinți, maxilare mici și o calotă cranianî foarte mare, iar molarii de minte vor disparea.

Până atunci însă, măseaua de minte ne poate da o mulțime de necazuri. Să vedem care ar putea fi acestea:
1. Cea mai frecventă situație este cea în care molarul 3 nu a străpuns complet gingia, fiind doar pe jumatate ieșit și deseori există dureri în acea zonă, iradiată spre ureche, deschiderea gurii devine un chin, gingia se inflamează și doare la orice atingere.

Toate astea se întamplă de obicei sâmbătă seara sau în sesiune.   E cazul să vă prezentați urgent la stomatolog, deoarece această inflamație se poate complica cu un abces, mult mai dificil de tratat.
2. Pe locul doi ca frecvență sunt cariile molarului de minte. De ce apar atât de des? Din doua motive: acest dinte are o mineralizare deficitară și datorită poziției pe arcadă, este mai puțin acesibil curațării cu periuța(foarte mulți oameni au chiar reflex de vomă la atingerea acestei zone cu periuța de dinți).
3. Măseaua de minte nu a apărut pe arcadă, ci a rămas inclusă în os,fără să străpungă gingia.

Și aici putem avea mai multe situații:
– să nu apară nici o problemă niciodată (incluzie asimptomatica);
– să aibă un ax oblic, împingându-l pe vecinul lui, molarul 2, și provocându-i carii pe rădăcină.
4. Măseaua de minte a străpuns gingia, dar a ieșit într-o poziție anormală: mult înclinat spre obraz sau spre limbă, deoarece acesta pur și simplu nu mai are spațiu pe arcadă. Deși inițial s-a crezut că apariția molarului 3 este responsabilă de „înghesuirea” celorlalți dinți, nu s-a putut demonstra o relație cauză-efect între aceste două fenomene.

Dacă te afli într-una din aceste 4 situații, prezintă-te urgent la stomatolog; el va lua decizia dacă:
– se va extrage acest dinte pentru a preveni apariția complicațiilor (nu vă îngrijorați de varianta asta, se face sub anestezie! )
– se va păstra acest dinte tratându-i caria sau aliniindu-l pe arcadă prin aparate ortodontice.

În acest caz, veți fi instruit despre importanța igienizării acestei zone, cu periuța sau cu mijloace speciale de curățare(dusul bucal).

Programări la tel. 0723 277 878 , pe www.kidental.ro sau Ki Dental Clinic | Facebook



Viitoarele mămici trebuie să afle că explozia de carii ce poate apărea în timpul sarcinii nu e cauzată practic de necesitățile crescute de calciu ale viitorului bebeluș! Cauza trebuie cautată în altă parte…

Dragi viitoare mămici, am sistematizat posibilele voastre întrebări în 4 grupe:

1. Este permisă sau nu efectuarea de tratamente stomatologice în timpul sarcinii?
În trimestrul I nu este recomandat tratamentul stomatologic (excepție fac igienizarea profesională și controlul durerii), datorită riscului de avort. Trimestrul II este cel mai bun pentru efectuarea tratamentelor de rutină fără ca sănătatea fătului să fie în pericol, în timp ce în ultimul trimestru este bine ca tratamentul stomatologic să fie evitat (risc de naștere prematură). În cazul unui tratament de urgență, stomatologul te va așeza pe fotoliu culcată la 45 de grade pe partea stângă, pentru ca uterul să nu apese pe vena cavă inferioară; ședința va fi astfel condusă încât stresul și anxietatea să fie minime.

2. Dacă am dureri de dinți sau o infecție dentară, ce medicamente sunt interzise?
În fucție de nocivitatea pe care o au asupra embrionului (fatului)medicamentele se clasifică în 4 grupe A,B,C,D în ordinea creșterii „toxicității”. Paracetamolul, ampicilina, eritromicina fac parte dingrupul B, aspirina din grupul C, tetraciclina, valium din grupul D.Mențiune specială pentru tetraciclină: poate modifica structura dinților mamei, manifestată printr-o colorare în galben brun sau chiar negru-gri a dinților.

3. Pot face radiografii dentare în timpul sarcinii?
Doza de radiații pentru efectuarea a 16 radiografii dentare este 0,00001cGy,iar radiația cosmică la care fiecare dintre noi este supus zilnic este de 0,0004 cGy. Chiar dacă doza este foarte mică, totuși se evită efectuarea de radiografii țn timpul sarcinii, din cauza potențialului efect teratogen în T1 și carcinogenic în T2,T3. Când medicul tău curant consideră că este absolut necesară efectuarea unei radiografii dentare,se vor lua măsuri suplimentare de protecție: sorț de plumb, folosirea de aparate performante care să producă doar raze X nu și gama.

4. Ce probleme dentare pot apărea din „cauza „sarcinii?
Se știe că secreția de hormoni estrogeni, progesteron și gonadotropi crește progresiv în timpul sarcinii. Rezultatul este apariția gingivitei de sarcină: gingiile sunt umflate, roșii, sângerează la periaj sau chiar la cea mai mică atingere. Sângerarea este motivul pentru care,în mod eronat se renunță la un periaj corect al dinților, consecința fiind acumularea de placă bacteriană și condiți favorabile apariției cariiilor. O altă cauză a posibilei „explozii de carii” este și consumul exagerat de dulciuri al gravidelor. Și uite așa sper că am desființat mitul „copilul mi-a mâncat tot calciul din dinți”: Dinții nu pierd calciu în timpul sarcinii! Aproximativ 1-2% din gravide pot prezenta și așa numita tumoră de sarcină, o umflatură ce apare pe marginea gingiei de obicei în luna a 3-a sau a 4-a, care din fericire are caracter benign.

 



Ortodontia are uneltele sale, folosește mai multe tipuri de aparate dentare, de la bracketuri, placuțe colorate după dorința pacienților, trainere și până la gutiere, alignere, disjunctoare, aparate cu ancoraj pe miniimplanturi

Vărsta recomandată pentru primul control ortodontic este de 7 ani. Atunci când pacienții vin devreme la control, multe anomalii pot fi prevenite sau interceptate. La pacienții care se află încă în perioada de creștere, putem influența într-o măsură mai mare și prin mijloace mai simple diferitele componente ale aparatului dento-maxilar. Ortodonția se adresează totuși oricărei categorii de vârstă.

Cazurile mai complexe pot necesita o abordare multidisciplinară, medicul ortodont colaborând cu medicul protetician, chirurgul maxilo-facial sau  medicul parodontolog.

Modificările urmărite în cadrul unui tratament ortodontic vizează poziția dinților, relațiile de ocluzie (mușcătura), starea parodonțiului (țesuturile de suport), decalajele dintre maxilar și mandibulă, estetica zâmbetului și aspectul facial.

Purtarea aparatului ortodontic nu interferează cu viața cotidiană a pacienților. Trebuie doar ca aceștia să aibă mai multă grijă la igienă și la masticația anumitor alimente.

Programări pe www.kidental.ro 

sau la tel 0723 277 878

 

 

 



La Ki Dental Clinic folosim laserul la tratamentele endodontice. Învățăm continuu și ne străduim să ridicăm standardul de îngrijire al pacienților

              Complexitatea anatomică a spațiului endodontic -prezența canalelor laterale și a ramificațiilor apicale- și incapacitatea iriganților de a ajunge în aceste zone a condus la necesitatea căutării de noi tehnologii care să îmbunătățească curățarea și decontaminarea acestor arii anatomice.

Vindecarea tisulară după tratamentul endodontic depinde în mod direct de performanța cu care se dezinfectează spațiul  endodontic.

Microorganismele din canalul radicular și structurile dentare infectate trebuiesc eliminate pentru a crea condițiile optime de vindecare a leziunilor apicale.

Efectele fototermale și fotomecanice ale  luminii laser rezultate din interacțiunea cu țesuturile targetate distrug peretele celular bacterian, microorganismele gram-negative fiind cele mai susceptibile.

Substanțele chimice folosite pentru irigarea  canalelor erau în trecut singurul mijloc de eliminare a bacteriilor și țesutului necrotic. În pofida protocoalelor riguroase de instrumentare și irigare, acestea nu aveau întotdeauna succesul scontat. Dezinfectarea chimică ajunge la bacterii doar pe o adâncime de 0.1 mm în canaliculii dentinari, în timp ce bacteriile colonizează peste 1 mm în profunzimea acestor canaliculi. În plus, unele specii bacteriene organizate sub formă de biofilm sunt rezistente la marea majoritate a acestor dezinfectanți.

Lungimile de undă de 940 și 980 nm ale laserului diodă au o putere de penetrare ridicată în pereții dentinari, de aceea au devenit mijloace adjuvante eficiente în tratamentul endodontic.

Decontaminarea sistemului endodontic asistată laser, cu lungimi de undă apropiate de infraroșu, este indicată la finalul tratamentului endodontic ca un mijloc de distrugere a bacteriilor înainte de obturarea canalelor, datorită efectului termic direct asupra microbiotei.

Studiile au demonstrat că energia laserului diodă  pătrunde adânc în peretele dentinar, până  la o adincime de 1 mm, realizând o decontaminare de peste 60% până la o adâncime de 700 micrometri în delta apicală și canalele secundare și o decontaminare de 100% în canalul principal. Aceste rezultate sunt cu mult superioare decontaminării  tradiționale cu iriganți a peretelui dentinar.

În același timp, expunerea dentinei radiculare  la laserul diodă crește tăria adeziunii  sealer-ului.

      Cum se realizează decontaminarea laser a spațiului endodontic:

O fibră optică cu diametrul de 200 micrometri este plasată la 1 mm de apexul dentar, în interiorul canalului, iar laserul este activat și retras cu o mișcare elicoidală înspre coronar.  Manevra este nedureroasă, iar durata totală nu depășește câteva secunde.

     Avantajele tratamentului endodontic asistat laser:

  • nedureros, minim invaziv, mai puțin disconfort pentru pacient
  • se pot trata infecțiile care răspund greu la tratamentele clasice cu antiseptice și antibiotice
  • scade numărul de ședințe de tratament
  • rata de succes a tratamentelor endodontice crește, evitându-se astfel pierderea dinților

Copyright 2018-2025 © KI Dental Clinic | Powered by ElfNet

Ki Dental Clinic
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.