Luni - Vineri 08:30-20:00

Sâmbătă și Duminică – ÎNCHIS

Teodosie Rudeanu 35

Băuturi acide? Consumul de sucuri îndulcite și acidulate, sucuri acidulate dietetice, sucuri de fructe și băuturi energizante și „sportive” este tot mai răspândit, consumatorii fiind copii, adolescenți și adulți.

Acest consum a condus implicit la creșterea prevalenței eroziunii dentare: o dizolvare ireversibilă a smalțului și dentinei fără implicare bacteriană. În afară de consecințele estetice, eroziunea dinților duce la expunerea dentinei, apariția hipersensibilității și posibil pierderea dinților. Studiile sugerează că 34% dintre copii și adolescenți au eroziune dentară!

Cum erodează băuturile acide dinții

Toate băuturile comercializate au acizi adăugați în compoziție, acizi care pe de o parte compun aroma băuturii participând la gustul distinctiv, iar pe de altă parte contrabalansează gustul dulce al zahărului adăugat.

Smalțul dinților este compus în cea mai mare parte din calciu, și acizii îl vor dizolva la fel cum detartrantul dizolvă depunerile de săruri de pe pereții fierbătorului de apă… Ați încercat să vă atingeți dinții după ce ați băut o băutură acidulată? Sunt aspri, pentru că acizii au demineralizat instantaneu smalțul.

Ce înseamnă pH-ul unei băuturi

Potențialul eroziv al unei băuturi este determinat în principal de pH-ul acesteia, o măsură a acidității sau alcalinității unei soluții sau, cum ar spune chimiștii, o măsură a concentrației ionilor de hidrogen într-o soluție. Pe scurt: pH mic (sub 7) = soluție acidă, pH mare (peste 7) = soluție alcalină.

Și acum o scurtă trecere în revistă: plecăm de la două puncte de referință: acidul de baterie (pH 1) și apa de robinet (pH 7). Cu cât pH-ul este mai mic, cu atât băutura este mai nocivă. Când pH-ul unei băuturi scade sub 4.0, ea poate provoca dizolvarea smalțului.

Acid de baterie – 1.0 (nu este o băutură, este doar un termen de referință!)
Suc de lămâie – 2.25
Coca-Cola – 2.37
Pepsi – 2.39
Cafea – 2.4-3.3
Fanta Orange – 2.82
Dr Pepper – 2.88
Coca-Cola Diet – 3.10
Sprite – 3.14
7Up – 3.5
Ceai negru – 4.2
Lapte de cocos – 6.1-7.00
Lapte condensat – 6.33
Lapte de vacă – 6.4-6.8
Apă potabilă – 7.00

Ce e de făcut

Bauturi acide – Ki Dental Clinic

– http://www.ada.org/en/member-center/oral-health-topics/dental-erosion

– J Am Dent Assoc. 2016 Apr; 147(4):255-263. The pH of beverages available to the American consumer. Avanija Reddy, DMD, MPH & colab.

– Nutr Res 2008; 28(5):299-303. Acidic beverages increase the risk of in vitro tooth erosion. Leslie A. Ehlen & colab.

Cum tratăm astăzi eroziunea dentară la Ki Dental Clinic

Eroziunea nu doare la început, dar se vede: dinții devin mai scurți, mai transparenți la margine și mai sensibili. La Ki Dental Clinic o depistăm la controlul periodic, discutăm cu pacientul obiceiurile alimentare care o întrețin și, când smalțul pierdut afectează aspectul sau confortul, refacem suprafețele afectate prin tratamente minim invazive. Vezi pagina de estetică dentară.

Vrei să discuți cu un medic despre subiectul acestui articol? Vezi serviciile clinicii sau programează o consultație la Ki Dental Clinic, București – Sector 1 (Banu Manta – Titulescu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *